41419 (661624), страница 8

Просмтор этого файла доступен только зарегистрированным пользователям. Но у нас супер быстрая регистрация: достаточно только электронной почты!

Текст из файла (страница 8)

Principiul anulării actelor juridice subsecvente ca o consecinţă

a nulităţii actului iniţial

Ca o consecinţă a aplicării principiului relativităţii efectelor actului juridic, acesta nu produce efecte decât între părţile de la care emană, iar nulitatea actului juridic produce efecte, de asemenea, numai în privinţa, părţilor care au încheiat actul.

Neîndoios că efectele nulităţii se pot răsfrânge şi asupra terţilor, în măsura în care aceştea au dobândit dreptul de la partea vinovată de pronunţarea nulităţii ori părţile vinovate de constatarea nulităţii.

Deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât le are însuşi, este firesc ca, odată cu suprimarea dreptului dobândit prin actul juridic de către una din părţi, să fie nimicit şi dreptul subdobânditorului.

Într-adevăr, din moment ce nulitatea desfiinţează dreptul dobânditorului cu atât mai mult trebuie suprimat şi dreptul terţului pe care l-a dobândit prin actul declarat nul sau anulat. În acest caz, nulitatea operează ca o rezoluţiune.

Principiul anulării actelor subsecvente, priveşte efectele nulităţii faţă de terţi şi el poate fi conturat ca o regulă juridică potrivit căreia nulitatea actului iniţial sau primar atrage după sine şi anularea actului subsecvent, dacă se referă la acelaşi drept.

De cele mai multe ori, principiul anulării actului subsecvent are în vedere actul juridic care a operat transmisiunea dreptului de proprietate, sau a altui drept real, când nulitatea actului pe lângă împrejurarea că a creat între părţi obligaţii reciproce de restituire a prestaţiilor efectuate, are consecinţe asupra terţilor căci drepturile consimţite de dobânditor în favoarea acestora (terţilor) vor fi anulate odată cu dreptul dobânditorului.

Aplicarea cu stricteţe a principiului rezoluto iure dantis resolvitur ius accipientus ar fi de natură să pericliteze circuitul civil, să creeze situaţii inechitabile în viaţa juridică şi să anihileze incidenţa altor principii juridice pentru ordinea de drept. De aceea, principiul cunoaşte anumite derogări.

Excepţiile de la acest principiu privesc situaţiile juridice în care deşi actul juridic este declarat nul sau anulat, actul subsecvent al terţului subdobânditor se menţine. Avem în vedere următoarele cazuri:

a) Subdobânditorul de bună-credinţă păstrează bunul imobil dobândit cu titlu oneros de la transmiţătorul al cărui titlu de proprietate declarat nul sau anulat.

Exemplu Anularea titlului de proprietate al transmiţătorului cu titlu oneros al unui bun nu este de natură să atragă caducitatea actului în ce priveşte pe terţul achizitor, în cazul că acesta este de bună-credinţă, soluţia – care se prezumă – justificându-se pe consideraţie de achitarea şi utilitate socială. Numai în cazul în care terţul achizitor, cu titlu oneros, a cunoscut sau, cu diligenţe minime, putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului, deci a fost de rea-credinţă – ceea ce trebuie dovedit – operează regula de drept potrivit căreia nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului atrage şi nulitatea titlului subdobânditorului.

b) Terţul dobânditor care cu bună-credinţă, dobândeşte bunul mobil de la un detentor precar, căruia adevăratul proprietar i l-a încredinţat de bună-voie, păstrează bunul deoarece simpla această posesie valorează titlu de proprietate.

Exemplu Proprietarul bunului mobil s-a desistat de bună-voie de bun, încredinţându-l în depozit unei alte persoane, care capătă în acest mod calitatea nu de posesor, ci de detentor precar. Acest detentor, încălcându-şi obligaţia de restituire, care îi revenea, înstrăinează bunul unui terţ dobânditor, care este de bună-credinţă, deoarece este convins că a încheiat actul de vânzare-cumpărare cu adevăratul proprietar. În acest caz, legiuitorul a avut de apreciat între interesele proprietarului, care de bună-voie a încredinţat bunul său unui detentor precar şi cele ale terţului dobânditor de bună-credinţă, care s-a încrezut în aparenţa de proprietar a detentorului precar şi a dat preferinţa terţului de bună-credinţă, sacrificând pe adevăratul proprietar, care n-a fost suficient de diligent când şi-a încredinţat bunul detentorului precar.

Definirea cauzelor de ineficacitate a actelor juridice

Nulitatea aşa cum am văzut, este sancţiunea civilă care constă în lipsirea de efecte a unui act juridic, adică desfiinţarea lui retroactivă, deoarece a fost încheiat cu încălcarea normelor referitoare la condiţiile sale de validitate.

Nulitatea are câteva trăsături caracteristice:

• Actul juridic este nevalabil, deoarece a fost încheiat cu nerespectarea legii;

• Cauzele nulităţii sunt anterioare sau contemporane datei încheierii actului;

• Sancţiunea nulităţii se aplică oricărui act juridic, încheiat cu încălcarea legii;

• Efectele nulităţii sunt retroactive.

Rezoluţiunea este sancţiunea civilă care constă în desfiinţarea retroactivă a unui contract sinalagmatic, cu executare dintr-o dată, pentru neexecutarea din culpă a obligaţiilor de către una din părţi.

Trăsăturile caracteristice ale rezoluţiunii sunt:

• Poate fi aplicată numai contractelor sinalagmatice;

• Priveşte un contract încheiat valabil;

• Cauza rezoluţiunii constă în neexecutarea culpabilă a contractului, deci este ulterioară datei încheierii lui;

• Efectele rezoluţiunii sunt retroactive.

Rezilierea este sancţiunea civilă care constă în desfacerea unui contract sinalagmatic cu executare succesivă, pentru neexecutare din culpă a obligaţiilor de către una din părţi.

Trăsăturile caracteristice ale rezilierii sunt:

• Poate fi aplicată contractelor sinalagmatice;

• Priveşte un contract încheiat valabil;

• Cauza rezilierii constă în neexecutarea culpabilă a contractului, deci este ulterioară datei încheierii lui;

• Efectele rezilierii se produc numai pentru viitor.

Revocarea este sancţiunea civilă care constă în abolirea efectelor actului juridic, fie datorită ingratitudinii gratificatului, fie neexecutării din culpă a sarcinii donaţiei sau legatului.

Trăsăturile caracteristice ale revocării sunt:

• Presupune un act valabil încheiat;

• Se întemeiază pe cauza posterioare încheierii actului;

• Se aplică de regulă liberalităţilor;

Revocarea poate fi concepută şi ca un caz de ineficacitate a actului juridic unilateral, prin voinţa unilaterală a autorului său. Ne referim la revocarea legatelor şi a celorlalte dispoziţiuni testamentare.

Caducitatea este o cauză de ineficacitate a actului juridic, care constă în lipsirea acestuia de toate efectele, datorită intervenirii unor cauze posterioare încheierii lui şi independent de voinţa autorului actului.

Aşa, de exemplu, dintre cauzele de caducitate a legatelor menţionăm: predecesul legatarului faţă de testator; renunţarea legatarului la legat; pierderea totală a bunului ce constituie obiectul legatului; epuizarea cotităţii disponibile prin efectul donaţiilor.

Trăsăturile caracteristice ale caducităţii sunt:

• Priveşte un act juridic valabil încheiat;

• Este un mod de desfiinţare retroactivă a actului;

• Se întemeiază pe o cauză posterioară încheierii actului juridic şi străină de autorul lui.

Inopozabilitatea este o cauză de ineficienţă a actului juridic (care îşi produce efectele între părţi), datorită nerealizării formalităţilor de publicitate, ulterioare încheierii actului juridic.

Inopozabilitatea poate fi concepută şi ca o cauză de ineficacitate a actului juridic, datorită depăşirii puterii de a reprezenta, conferite prin mandat. Într-adevăr, în situaţia în care reprezentantul şi-a depăşit puterile conferite prin împuternicire actul încheiat de acesta nu va fi opozabil reprezentantului.

Încheierea contractului

Acordul de voinţe

În mod necesar, chiar atunci când părţile sunt faţă în faţă, una dintre ele i-a iniţiativa, exprimându-şi voinţa de a contracta, făcând propuneri pe care le adresează celeilalte părţi, iar dacă aceasta din urmă le acceptă, se formează contractul.

Aşadar, acordul de voinţă al părţilor se realizează prin ofertă şi acceptare.

Oferta. Oferta este propunerea de a contracta, în anumite condiţii, adresată unei persoane determinate sau unor persoane nedeterminate. Ea se face de obicei într-o formă expresă şi directă prin viu grai sau în scris. Ea se poate exprima sub diferite forme precum: trimiterea de cataloage cuprinzând descrierea mărfurilor şi indicarea preţurilor, expunerea mărfurilor într-o vitrină cu menţionarea preţurilor respective. Oricare dintre acestea înseamnă o ofertă de vânzare, în temeiul căreia oricine care consimte să plătească preţul afişat are dreptul să ceară să i se vândă marfa.

Oferta, fără a înceta de a fi directă şi certă, poate însă să nu fie expresă, ci tacită. De pildă, prezenţa unui vehicul într-o staţie anume destinată vehiculelor de transport în comun, cu preţ tarifar, constituie o ofertă, iar acţiunea unei persoane de a se sui într-un asemenea vehicul constituie o acceptare a ofertei, deci încheierea contractului de transport.

Oferta (ca de altfel şi acceptarea), fiind o manifestare de voinţă, trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, cerute unei manifestări de voinţă, efectuată în scopul de a produce efecte juridice.

Oferta trebuie să fie fermă, adică să exprime voinţa neîndoielnică de a încheia contractul, dacă oferta este acceptată.

Oferta, chiar şi atunci când este tacită, trebuie să fie neechivocă. Astfel, expunerea uni obiect în vitrina unui magazin cu eticheta preţului de vânzare constituie o ofertă neechivocă, pe când simpla expunere a unui obiect, fără indicarea preţului de vânzare, poate să însemne expunerea unui model. De aceea, uneori, spre a evita echivocul se precizează: “Obiectele expuse în vitrină nu se vând”.

Oferta mai trebuie să fie precisă şi completă, adică să conţină toate elementele constitutive ale contractului, toate clauzele necesare actului juridic, pentru încheierea acestuia, să fie suficientă o acceptare pură şi simplă. Oferta mai trebuie să cuprindă acele condiţii sau clauze care rezultă din reglementarea supletivă a legii sau din obiceiuri.

În contractele ce se încheie intuitu personae, oferta nu poate fi făcută decât de o persoană determinată. Dacă în privinţa unor asemenea contracte se face ofertă publică (de pildă, pentru angajarea de specialişti), aceasta nu constituie o ofertă precisă şi completă. Ofertantul poate refuza să contracteze cu cel care nu le îndeplineşte.

Oferta fiind destinată ca, prin acceptarea ei de către destinatar să formeze contractul, atunci, atât timp cât nu este acceptată, poate fi revocată. Prin urmare, oferta neacceptată este revocabilă, chiar dacă a ajuns la destinatar, tot astfel oferta este caducă dacă a expirat termenul pentru care a fost emisă, ori dacă mai înainte de acceptarea ei, ofertantul moare sau devine incapabil.

Regula revocabilităţii ofertei suferă însă unele excepţii. Astfel, dacă ofertantul a fixat un termen înăuntrul căruia să se facă acceptarea, oferta nu mai este revocabilă până la expirarea acestui termen, care de altfel poate fi tacit. Se poate considera chiar că orice ofertă conţine un termen înăuntrul căruia să se facă acceptată, oferta nu mai este revocabilă până la expirarea acestui termen, care de altfel poate fi şi tacit. Se poate considera că orice ofertă conţine un termen tacit pentru acceptare, termen care ar implica, cel puţin termenul necesar pentru examinarea ofertei şi pentru ca răspunsul acceptantului să ajungă la ofertant; dacă până la expirarea acestui termen, acceptarea nu se produce, oferta devine caducă, iar dacă în acest interval de timp oferta este acceptată, contractul se consideră încheiat, chiar dacă între timp oferta a fost, în fapt, revocată.

Acceptarea. Întocmai ca oferta, acceptarea acesteia trebuie să îndeplinească condiţiile unei manifestări de voinţă producătoare de efecte juridice.

Forma acceptării nu este supusă unor condiţii speciale, ci este suficient ca din felul manifestării, să rezulte voinţa neîndoielnică de a accepta oferta respectivă, acceptarea este expresă, când se face în scris sau verbal şi tacită, când rezultă din acţiuni ori atitudini care pot fi interpretate în acest sens. Astfel, începutul executării unui contract nu poate fi interpretat decât ca o acceptarea a ofertei.

Cu privire la acceptarea tacită se pune problema de a şti ce valoare juridică poate să aibă simpla tăcere. În general i se recunoaşte valoarea juridică numai manifestării pozitive de voinţă, contestându-se că şi tăcerea ar avea această calitate; dacă oferta nu a fost urmată de nici un răspuns, ori de nici o atitudine, din care să se poată deduce o acceptare indirectă, contractul nu se consideră încheiat.

În privinţa conţinutului acceptarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• Să se refere la acelaşi obiect ca şi oferta, adică să fie conform cu acesta; neconcordanţa între ofertă şi acceptare împiedică formarea contractului. Cu alte cuvinte, acceptarea trebuie să fie integrală, fără rezerve şi implică – fără propuneri de modificare a contractului – deoarece astfel ea ar echivala cu o contraofertă;

• Acceptarea trebuie să fie neîndoielnică, o atare problemă se pune mai cu seamă în cazul acceptării tacite (sau a acceptării prin simpla tăcere)

• Cât priveşte condiţiile privind persoana acceptantului, trebuie să facem o distincţie; dacă oferta a fost făcută unei persoane determinate, ea nu poate fi acceptată decât de persoana căreia i-a fost făcută. Dacă dimpotrivă, oferta a fost făcută unei persoane nedeterminate, ea poate fi acceptată de către oricine (de pildă în cazul mărfurilor cu indicarea preţurilor, expuse în vitrina unui magazin);

• În ceea ce priveşte momentul în care acceptarea poate interveni pentru a produce efectele sale specifice – adică încheierea contractelor – acest moment trebuie să se situeze, în orice caz mai înainte ca oferta să fi devenit caducă (prin moartea ori incapacitatea ofertantului sau prin expirarea termenului prevăzut în ofertă), ori să fi fost revocată (în condiţiile în care acest lucru este posibil). Intervenită după acest moment, acceptarea este tardivă. De asemenea, acceptarea nu mai poate interveni dacă destinatarul ofertei a devenit incapabil sau a murit mai înainte de aşi manifesta voinţa de a accepta; moştenitorii săi nu pot accepta oferta, iar ofertantul nu mai este ţinut de oferta făcută.

Momentul încheierii contractului

Consideraţii generale.

Характеристики

Список файлов реферата